

Integritate
Excelenţă
Respect pentru oameni
Excelenţă
Respect pentru oameni
Integritate.
Excelenţă.
Respect pentru oameni.



Companie

Înființată de către Mircea
Neiconi în 1991, compania Adaconi s-a dorit a fi împlinirea
unui vis despre o afacere definită de integritate, excelență
și respect.
Începută cu un magazin deschis în
Hațeg, afacerea a continuat cu producția și montarea de
jaluzele, urmând apoi deschiderea unui depozit en gros de
caiete și alte produse de birotică și de papetărie.
În 1998, compania Adaconi începe
o mică rețea de distribuție, angajându-și propriii agenți de
vânzare, urmând ca în 2002 să înceapă importul unor branduri
importante, extinzându-se la nivel național prin deschiderea
centrelor de distribuție la București, Cluj-Napoca și Iași.
Din 2007, compania Adaconi a creat și investește în propriile
branduri – DACO și ECADA – aflate într-o continuă dezvoltare.
În prezent, compania Adaconi este recunoscută la nivel
național ca fiind specializată în importul și distribuția de
rechizite școlare, articole de birou și medii de stocare,
materiale și unelte de artă plastică și craft. Astăzi, firma
cu peste 90 de angajați, servește peste 1.500 firme,
distribuind peste 2.400 de produse sub propriile branduri și
peste 1.200 de produse în exclusivitate pe piața din România.
Ceea ce a stat la baza visului
numit Adaconi a fost determinarea de a clădi o companie
multinațională puternică pe trei valori esențiale:
Integritate – Există ceva care să clădească mai mult relațiile
decât faptul că îți respecți promisiunile și angajamentele? De
aceea, suntem determinați să aliniem cât mai mult cu putință
ceea ce gândim cu ceea ce spunem și cu ceea ce facem.
Excelență – Există ceva ce ar
putea să asigure mai bine succesul decât faptul că faci tot
ceea ce poți, cu tot ceea ce ai, oriunde te afli? De aceea,
suntem determinați să fim cei mai buni în distribuția de
birotică și papetărie, investind în echipa, produsele și
clienții noștri.
Respect pentru oameni – Există ceva ce împuternicește mai mult
oamenii decât faptul că îți pasă de ei și că le oferi
oportunități? De aceea, suntem determinați să fim receptivi la
nevoile și așteptările angajaților și partenerilor noștri,
încercând să facem tot ceea ce depinde de noi pentru succesul
lor.

Integritate – Există ceva care să clădească mai mult relațiile decât faptul că îți respecți promisiunile și angajamentele? De aceea, suntem determinați să aliniem cât mai mult cu putință ceea ce gândim cu ceea ce spunem și cu ceea ce facem.
Excelență – Există ceva ce ar putea să asigure mai bine succesul decât faptul că faci tot ceea ce poți, cu tot ceea ce ai, oriunde te afli? De aceea, suntem determinați să fim cei mai buni în distribuția de birotică și papetărie, investind în echipa, produsele și clienții noștri.
Respect pentru oameni – Există ceva ce împuternicește mai mult oamenii decât faptul că îți pasă de ei și că le oferi oportunități? De aceea, suntem determinați să fim receptivi la nevoile și așteptările angajaților și partenerilor noștri, încercând să facem tot ceea ce depinde de noi pentru succesul lor.

Ținta înaltă, de a deveni o firmă multinaționanlă, clădită pe valori ca integritatea, exceleța și respectul, nu poate fi atisă fără o ehipă de oameni, care înțeleg și trăiesc valorile.
Construirea echipei Adaconi este una din marile provocări ale firmei, acești oameni valoroși, potriviți pe locurile lor, care duc Adaconi spre țintă, fiind considerați o adevărată comoară.
Această abordare a afacerii, a permis companiei Adaconi să exceleze și să se diferențieze prin:
Încredere în relația cu clienții – exersarea valorilor ca integritate, respect pentru oameni și calitate
Pragmatism în serviciile oferite – dezvoltarea unei rețele naționale de distribuție eficientă prin centrele de distribuție din Hațeg, București, Cluj și Iași
Dezvoltare a propriilor branduri – crearea, promovarea și impunerea brandurilor românești Daco® și Ecada®
Calitate și exclusivitate în importul de papetărie și articole de birou – dezvoltarea unor parteneriate, dintre care unele de exclusivitate, pentru branduri de marcă, așa cum sunt Milan, Inoxcrom, Picasso, Factis, Romus, Clariana sau Platinum